NordNews
Avem ce spune

Năstase a vorbit cu Maia Sandu: Am avut o discuție foarte bună

Președintele fondator al Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că a avut, recent, o discuție cu președintele R. Moldova. Discuția a avut loc la solicitarea lui Năstase și s-a axat pe subiecte din mai multe domenii, precum justiție, economie sau problema energetică, scrie deschide.md

Întrebat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” când a comunicat ultima dată cu Maia Sandu, Năstase a răspuns: „Foarte recent. Am avut o comunicare, la solicitarea mea, cu doamna Sandu, despre situația din țară, sub toate aspectele, despre ce se întâmplă în domeniul justiției… Am avut o discuției foarte și foarte bună. Am abordat mai multe domenii, inlusiv justiția, ceea ce se întâmplă în economie, pe problema energetică. Mi-am exprimat care sunt și îngrijorările, dar și viziunile mele și a partidului”.

Tot în cadrul emisiunii, Năstase și-a exprimat speranța că, de acum încolo, Platforma DA și PAS să aibă o comunicare mai strânsă.

Amintim că, Andrei Năstase și Maia Sandu și-au consolidat forțele în 2018 și au format o alinață politică între partidele pe care le conduceau atunci, Platforma DA și PAS, pentru a participa împreună la alegerile din 24 februarie 2019.

În toamna anului 2019, după alegerile locale din 20 octombrie, PAS s-a retras din blocul electoral ACUM, expunând faptul că blocul electoral s-a rezumat doar la perioada electorală.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata