NordNews
Avem ce spune

Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu ministrul de Externe din Grecia. Care au fost subiectele discutate de către oficiali

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Nikos Dendias, ministrul elen al Afacerilor Externe, aflat într-o vizită de lucru în țara noastră. Cei doi oficiali au discutat despre modalitățile de impulsionare a cooperării bilaterale în domeniile politic, economic și social. 

Natalia Gavrilița a reamintit că Republica Moldova a semnat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană în anul 2014, în timpul Președinției Republicii Elene a UE. În acea perioadă s-a obținut liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Moldovei și a fost semnat Acordul de asociere și Acordul de liber schimb aprofundat și cuprinzător.

„Grecia oferă un sprijin substanțial pentru avansarea Republicii Moldova pe calea europeană. Mizăm, în continuare pe sprijin în aderarea la spațiul european comun, în special în domeniul mobilității, transportului și conectivității”, a declarat Natalia Gavrilița.

În cadrul discuției, oficialii au trecut în revistă cele două acorduri de importanță majoră pentru cetățenii Republicii Moldova care sunt stabiliți sau lucrează în Grecia:

– Acordul bilateral în domeniul securității sociale care a fost semnat ieri la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene;

– Avansarea negocierilor pe marginea Acordului privind conversia textului final al permiselor de conducere, care a fost aprobat de partea greacă.

În contextul dorinței ambelor părți de impulsionare a schimburilor economice și comerciale, Prim-ministrul Gavrilița a propus reluarea activității Comisiei interguvernamentale moldo-grecești pentru cooperare economică, comercială și tehnico-științifică.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata