NordNews
Avem ce spune

Natalia Gavrilița anunță stare de urgență: Presiunea în rețeaua de gaze e la limita critică

Compania Moldovagaz nu asigură presiunea necesară de gaze în Republica Moldova, iar în această situație în țară va fi declarată stare de urgență pentru a găsi soluții de a asigura consumatorii cu suficiente resurse energetice, a anunțat vineri dimineață premierul Natalia Gavrilița, scrie Cotidianul. 

Gavrilița a declarat că ieri (joi), presiunea în țevile de gaz a scăzut „sub limita acceptată de noi”, deoarece „Moldovagaz nu se ține de cuvânt” și nu asigură volumul necesar de gaze. Șefa executivului a vorbit și despre negocierile de la Moscova în vederea semnării unui nou contract cu Gazprom, precizând că „nu există certitudinea că se va ajunge la o înțelegere definitivă”.

„Între timp, în Moldova în luna octombrie s-a înregistrat un deficit de 16 milioane de metri cubi de gaze, necesarul fiind asigurat în mărime de doar 67%”, a spus Natalia Gavrilița.

În aceste condiții, Guvernul solicită insituirea stării de urgență în țară, pentru a identifica resurse de alternativă de achiziționare a gazelor naturale.

„Această procedură ne va permite ca până la sfârșitul zilei să identificăm resursele pentru a readuce presiunea rețea la un nivel normal. Trebuie să alocăm bani pentru Energocom din buget, iar acest lucru să fie aplicabil imediat. Energocom va achiziționa de pe piețe alternative gazele naturale pentru a asigura presiunea necesară. În pofida prelungirii contractului între Moldovagaz și Gazprom până la sfârșitul lunii, Moldovagaz nu a fost în stare să asigure volumul suficient de gaze”, a mai spus șefa Executivului.

Starea de urgență urmează a fi declarată de către Parlament, la solicitarea Guvernului. Astfel, astăzi va avea loc o ședință specială a Executivului, la care va participa și premierul Natalia Gavrilița.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"