NordNews
Avem ce spune

Natalia Gavrilița: „Moldova va avea gaz natural. Vom ajuta oamenii prin compensarea creșterii de tarif”

Guvernul este implicat în negocieri intense pentru a soluționa criza gazelor. Despre acțiunile pe care le întreprinde Executivul a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă,  prim-ministra Natalia Gavrilița.  

Șefa cabinetului de miniștri a menționat că negocierile cu Gazprom sunt în desfășurare, scopul final al acestora fiind semnarea unui nou contract convenabil pentru ambele părți. În același timp, Guvernul este în căutarea unor soluții alternative pentru a depăși criza energetică – discuții la acest subiect au fost inițiate cu România, Ucraina, Polonia, dar și alte țări. Totodată, Executivul începe procesul de achiziționare a gazului din surse alternative prin compania Energocom.

„Indiferent de rezultatele negocierilor cu Gazprom, noi nu putem lăsa țara fără gaz. De aceea inițiem acești pași pentru a asigura importul din surse alternative. Situația în care ne aflăm arată cât de corectă a fost decizia țării noastre de a accelera construcția gazoductului Iași-Chișinău, în ultima săptămână acest gazoduct a fost folosit și am primit anumite volume de gaz de balansare a presiunii și suntem recunoscători României pentru suportul oferit în acest proces. De asemenea, suntem recunoscători Ucrainei pentru dialogul permanent în soluționarea problemelor de aprovizionare cu gaze naturale”, a subliniat prim-ministra.

Totodată, Natalia Gavrilița s-a referit la creșterea dramatică a prețului la gaze la nivel global, menționând că în actualele condiții de piață tariful ar putea crește și pentru consumatorii din Republica Moldova. În acest context, prim-ministra a vorbit despre măsurile de compensare a cheltuielilor, în special pentru persoanele vulnerabile.

„Vom fi alături de cetățeni în această situație. Ceea ce poate face Guvernul ca să ajute oamenii este un mecanism de compensare a creșterii de tarif, țintit pe păturile vulnerabile ale populației. Pentru noi este important ca toți cetățenii Republicii Moldova să treacă cu bine prin această iarnă, inclusiv cetățenii din regiunea transnistreană”. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata