NordNews
Avem ce spune

Nemulțumirile PAS, către CEC, după aprobarea deschiderii secțiilor de votare peste hotare

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a venit cu o reacție, după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în ședința din 26 septembrie, deschiderea a 139 de secții de votare peste hotare, pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, precizând că „a fost neglijată falsificarea masivă”, scrie zdg.md

PAS a luat act de hotărârea CEC prin care s-a stabilit organizarea a 139 de secții de votare în afara țării pentru alegerile prezidențiale. PAS se arată nemulțumit de numărul de secții de votare ce vor fi deschise în Federația Rusă.

Din păcate, CEC a neglijat falsificarea masivă a înregistrărilor prealabile pentru deschiderea secțiilor de votare în Federația Rusă, fapt care a și determinat deschiderea în această țară a 17 secții de votare, în lipsa unei justificări suficiente care s-ar circumscrie criteriilor prevăzute de lege. Pe de altă parte, deși au existat solicitări și argumentări corespunzătoare, CEC a refuzat deschiderea mai multor secții de votare în alte state, cum ar fi, de exemplu, SUA, Canada, Israel, Portugalia și altele”, se arată în comunicat.

În același comunicat, PAS menționează că în SUA și Canada era necesară deschiderea a mai multor secții, ținând cont de numărul mare de moldoveni care locuiesc acolo și a distanțelor foarte mari pe care trebuie să le parcurgă pentru a vota.

Este regretabil faptul că în Israel vor fi deschise două secții care se află una alături de alta și nu va fi acoperit nordul și sudul țării. Avem o comunitate numeroasă în Israel, care a adresat cereri către CEC pentru a fi deschise secții la nord – Haifa, sud – Beer Sheva și est – Ierusalim. În caz că nu puteau fi deschise secții anume în aceste orașe, trebuiau să fie deschise în regiune, pentru moldovenii din Israel este complicat să se deplaseze spre Tel-Aviv duminică, pentru că e zi lucrătoare, astfel mulți concetățeni nu-și vor putea exprima votul”, precizează PAS

Totodată, PAS sugerează că ar fi fost nevoie ca CEC să ia în considerare propunerile cetățenilor din diasporă, dar și să organizate consultări publice pe marginea acestui subiect.

Sunt multe întrebări referitor la hotărârea adoptată de CEC, inclusiv în ceea ce privește transparența luării deciziilor, nu au fost luate în considerare propunerile cetățenilor din diasporă, opiniile societății civile și a concurenților electorali. Nu există o claritate în ceea ce privește criteriile care au stat la baza acestei hotărâri, nu au fost organizate consultări publice și nu au fost auzite solicitările de transparență și imparțialitate”, se arată în reacția PAS.

În acest context, PAS a punctat că „în continuare, atât concurenții electorali, cât și societatea în ansamblu, trebuie să monitorizeze activitatea organului electoral central pentru a-l determina să organizeze alegeri libere și corecte și să nu admită ca voința oamenilor să fie denaturată”.

Ieri, 26 septembrie, CEC a decis deschiderea a 139 de secții de vot în străinătate la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Anterior se propunea deschiderea a 202 secții de vot.

Pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, CEC a aprobat constituirea a 42 de secții de votare.

Acum 4 ani, pentru alegerile președintelui R. Moldova din 30 octombrie 2016 au fost deschise 100 de secții de votare peste hotare.

Iar în cadrul la alegerile parlamenatre din data de 24 februarie 2019 au fost deschise 125 de secții de votare, cu 25% mai multe față de alegerile prezidențiale din 2016.

Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie. Deocamdată, au fost înregistrați trei candidați: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA) și Tudor Deliu (PLDM). Cererea de înregistrare a lui Andrian Candu (Pro Moldova) a fost respinsă. Alți trei candidați – Igor Dodon (independent), Violeta Ivanov (Partidul „Șor”) și Maia Sandu (PAS) – au depus listele cu semnături, care urmează a fi verificate.

Campania electorală va începe nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua alegerilor, adică la 2 octombrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata