NordNews
Avem ce spune

Nicu Popescu crede că vizita lui Macron în R. Moldova este un semnal puternic de sprijin

Venirea lui Emmanuel Macron în Republica Moldova este un mesaj puternic de sprijin al aspirațiilor europene pe care le are Republica Moldova. Este declarația vicepremierului Nicu Popescu, conform căruia, relațiile dintre Chișinău și Paris sunt acum la cel mai înalt nivel de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Șeful diplomației a ținut să menționeze că, în data de 24 iunie, Republica Moldova va primi un răspuns oficial din partea Uniunii Europene la cererea depusă de autorități pentru obținerea statutului de candidat la aderare, notează IPN.

Nicu Popescu a mai declarat că vizita președintelui Emmanuel Macron la Chișinău este un mesaj de sprijin al Republicii Moldova în contextul crizei de securitate din regiune și de susținere a parcursului nostru european. Vicepremierul a mai declarat că, deținând președinția Uniunii Europene, Franța susține agenda de reforme a Chișinăului.

Este un semnal foarte puternic de sprijin pentru Republica Moldova. În relațiile cu Franța trecem printr-o perioadă istorică. În 29 de ani președintele Republicii Moldova și cel al Franței s-au văzut doar de două ori, în 1997 și 1998. Iar de la venirea la președinție a Maiei Sandu, această reuniune de la Chișinău a președinților va fi a patra întrevedere. Detaliile vizitei președintelui Macron încă se discută. Va fi o ieșire la presă, iar detaliile discuțiilor vor fi făcute publice atunci”, a spus Nicu Popescu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.
Nicu Popescu a mai declarat că, în urma examinării chestionarelor completate de Republica Moldova, Uniunea Europeană va veni cu recomandări în vederea democratizării și modernizării țării. Vicepremierul recunoaște că cele mai mari restanțe le înregistrăm la capitolul combaterea corupției și reforma justiției, însă și-a exprimat speranța că Uniunea Europeană ne va oferi o perspectivă clară de aderare.
Ne așteptăm la semnale foarte pozitive din partea Uniunii Europene. Pe 17 iunie Comisia Europeană va face publice recomandările și viziunea sa privind modul în care urmează să evolueze relațiile cu Republica Moldova, statele membre UE vor discuta timp de câteva zile aceste recomandări și în 24 iunie vor veni cu o recomandare a întregii Uniuni Europene. Noi sperăm să obținem o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană, ca la o etapă ulterioară să putem începe negocierile de aderare. Trebuie s-o spunem clar și deschis, Republica Moldova mai are de lucru înaintea începerii negocierilor de aderare. Așteptăm să vedem care sunt lacunele identificate în urma răspunsurilor din chestionar pe care trebuie să ne concentrăm”, a mai spus ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Conform agendei anunțate de Palatul Elysée, în această seară președintele Franței, Emmanuel Macron, ajunge în România. Mâine va merge împreună cu președintele României, Klaus Iohannis, la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Tot mâine, Macron este așteptat și în Republica Moldova. Ulterior, liderul de la Paris va merge la Kiev.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"