NordNews
Avem ce spune

Ninsori și furtuni cu grindină în Arabia Saudită. Zăpada a acoperit nisipul din deșertul arab

Dunele de nisip din deșertul arab au fost acoperite de zăpadă. Fenomenele rare specifice iernii au cuprins Arabia Saudită încă de la începutul anului, după ce a nins abundent în mai multe regiuni, spre bucuria localnicilor, scrie CNN

Peisajele din Arabia Saudită s-au transformat complet, după ce a nins și s-au format furtuni cu grindină în deșert. Zăpada a acoperit mai multe regiuni din nordul țării, iar oamenii s-au bucurat de fenomenul extrem de rar în acea parte a globului.

 

La începutul lunii ianuarie, fotograful Osama Al-Habri a surprins imagini din guvernoratul Badr, aflat la sud-vest de orașul Medina, acoperit în alb, în ​​timp ce localnicii se adunau pentru a se bucura de priveliștea neobișnuită.

 

Al-Harbi a declarat pentru CNN că iarna de o asemenea intensitate în zona deșertului Badr a fost un fenomen rar, care nu a mai avut loc de ani de zile. El a descris-o drept o „furtună de grindină și zăpadă istorică”. Fotograful saudit a dezvăluit că imaginile surprinse de el au avut foarte mare succes în mediul online, iar mulți localnici care au călătorit kilometri întregi pentru a vedea peisajul înghețat.

Condițiile de iarnă de la începutul anului au fost experimentate din nou săptămâna aceasta, când a nins în nord-vestul Arabiei Saudite, acoperind orașul Tabuk și munții din apropiere.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"