
Dublă tragedie la Rezina. Doi tineri de 22 și 26 de ani au murit în urma unui grav accident ruiter. Impactul a avut loc după miezul nopții. Poliţia din Rezina a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier, în satul Țahnăuți cu implicarea unei motociclete.
Un șofer de 22 de ani, fără permis de conducere, aflându-se la ghidonul unei motociclete de model Alpha, având ca pasageră o tânără de 26 de ani, nu a ținut cont de situația rutieră și anume drum acoperit cu prundiș, iar ca rezultat s-a tamponat în bordura de pe marginea carosabilului, ulterior fiind proiectat într-un pilon electric și un gard din beton. În urma impactului, ambele persoane au decedat pe loc.
În luna mai, conducătorul aceleiași motociclete a fost sancționat pentru încălcarea Regulamentului circulației rutiere, cu reținerea unității de transport la parcarea specială, însă asta nu l-a oprit să urce din nou pe motocicletă sau să se echipeze cel puțin cu casca de protecție.
De la începutul anului, pe teritoriul țării, s-au produs 118 accidente cu implicarea motocicletelor, în urma cărora 9 persoane au decedat, iar 110 au suferit diverse traumatisme.
În aceeași perioadă au fost documentate 4824 de încălcări comise de către motocicliști. 990 de unități de transport au fost duse la parcarea specială.