NordNews
Avem ce spune

„Noaptea muzeelor” în stil militar

Muzeul Armatei Naţionale a organizat în noaptea de sâmbătă 19 mai, spre duminică 20 mai, evenimentul înscris în proiectul european „Noaptea muzeelor”.
Programul activității a cuprins un spectacol cultural-artistic de excepţie, cu intervenţii teatrale, recitaluri de muzică, galeria făclierilor şi retragerea cu torţe pe străzile municipiului Chişinău.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Prezent la eveniment, Secretarul General de Stat, Radu Burduja, i-a îndemnat pe oaspeţi să viziteze cât mai des muzeul Armatei Naţioanle ca să cunoască istoria militară.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Noaptea Europeană a Muzeelor din acest an a fost organizată sub patronajul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării și a avut drept scop sporirea interesului și familiarizarea publicului cu colecţiile muzeelor, precum și sensibilizarea opiniei publice privind problemele cu care se confruntă instituțiile muzeale.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment iniţiat în 2005 de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM).
Până în prezent, la această sărbătoare au aderat peste 3000 de muzee din 47 ţări din Europa şi din întreaga lume.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"