NordNews
Avem ce spune

Noi fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă, găsite în România. Iohannis l-a sunat pe șeful NATO

Fragmente noi dintr-o altă dronă prăbușită pe teritoriul României au fost găsite sâmbătă, 9 septembrie, de militari din Forțele Navale Române, a anunțat Ministerul Apărării Naționale din România, într-un comunicat. La scurt timp, președintele Klaus Iohannis a reacționat și a anunțat că incidentul „este o încălcare absolut inacceptabilă a spațiului aerian suveran al României” și că a vorbit și cu secretarul general al NATO, care și-a exprimat solidaritatea, scrie Libertatea.ro

Potrivit Ministerului Apărării Naționale din România (MApN), militarii au făcut astăzi misiuni de cercetare în zona localității Plauru, județul Tulcea, după ce au fost sesizați de autoritățile locale.

„În urma executării cercetării în teren, au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Zona a fost securizată de militari, iar elementele descoperite vor fi ridicate pentru analiză și expertizare tehnică”, anunță MApN.

Purtătorul de cuvânt al MApN a precizat că aceste fragmente au fost găsite într-o altă zonă decât cea în care au fost găsite, pe 5 septembrie, alte bucăți care „pot fi dintr-o dronă rusească”.

„O altă locație decât cea indentificată în cursul zilei de marți, cel mai probabil este vorba despre o altă dronă, pentru că distanța între cele două zone este destul de mare”, a declarat Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN, în direct la Digi24.

Ministerul Apărării Naționale din România a precizat că forțele rămân în alertă și că vor continua cercetările „în zonele aflate în proximitatea locațiilor unde forțele ruse execută atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre. De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real”, a menționat MApN, într-un comunicat.

Iohannis: „O încălcare absolut innaceptabilă a spațiului aerian suveran al României!”

La scurt timp după anunțul MApN a apărut și prima reacție a președintelui, atât pe Twitter, cât și într-un comunicat de presă.

„Identificarea astăzi (…) indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spațiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securității cetățenilor români din zonă. Condamn cu fermitate acest incident provocat de atacurile rusești la porturile ucrainene de la Dunăre!”, a declarat Klaus Iohannis.

El a transmis și că a discutat cu secretarul general al NATO, „iar acesta a reafirmat solidaritatea deplină cu România și a reasigurat că Alianța Nord-Atlantică și Aliații sunt pe deplin alături de România, așa cum a fost dovedit, de exemplu, și de recenta decizie a SUA de a spori prezența sa în România cu avioane F-16 în cadrul misiunii de Poliție Aeriană din țara noastră.”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"