În perioada sărbătorilor pascale numărul vameșilor și polițiștilor de frontieră va fi dublat la cele mai mari puncte de trecere a frontierei din nordul țării, precum: Costești, Criva și Otaci. Poliția de Frontieră anunță că va dispune de o serie de acțiuni suplimentare de lucru pentru a preveni dificultățile circulației transfrontaliere. Cu atât mai mult, au fost sistate concediile polițiștilor de frontieră. Ei sunt puși în rezervă pentru a interveni în cele mai active puncte de trecere din țară.
„Va fi suplinit numărul doar în punctele de trecere cele mai solicitate din regiunea de nord Costești, Criva și Otaci. Ce-i drept săptămâna trecută la punctele de treceree din Larga și Briceni, traficul a fost destul de intens. Numărul polițiștilor de frontieră ar putea fi dublat în aceste regiuni” , susține Raisa Novițchi.
Anul trecut, în perioada sărbătorilor de Paști, 218 mii de persoane au traversat frontiera Republicii Moldova. Cea mai aglomerată zi fiind ziua de vineri înainte de Paști. Anul acesta se așteaptă un flux majorat de călători.