NordNews
Avem ce spune

O chelneriță a fost concediată după ce a primit un bacșiș generos

Ryan Brandt, o chelneriță de la restaurantul Oven & Tap din Bentonville, a primit un bacșiș de 4.400 de dolari , pe care trebuia să-l împartă cu o altă colegă. Femeia a fost concediată în urma acestei întâmplări, scrie Antena3.ro.

O cină de afaceri, unde s-au reunit 44 de directori imobiliari din toată țara, s-a lăsat cu un bacșiș generos pentru cele două chelnerițe care au servit masa respectivă. Fiecare persoană a lăsat câte 100 de dolari, ceea ce înseamnă o sumă totală de 4.400 de dolari.

Grant Wise, președintele companiei imobiliare locale Witly, le-a surprins pe cele două femei: „toată lumea de la această masă a contribuit cu 100 de dolari pentru tine și pentru cealaltă chelneriță”, i-a spus el lui Ryan Brandt, într-un discurs la restaurant, pe care l-a postat apoi pe Instagram. „Dăm un bacșiș de 4.400 de dolari pentru ca tu să-l împarți cu cealaltă fată care a avut grijă de noi.”

Toți cei aflați la masă au aplaudat zgomotos, iar Brandt a izbucnit în lacrimi. ”A fost incredibil să poți să faci un asemenea lucru”, a spus Wise. „Când i-am văzut reacția, am știut ce mult înseamnă pentru ea și ce impact are asupra vieții ei”.

Dar impactul adevărat urma să apară. Brandt le-a spus clienților că managerul ei îi cere să împartă banii cu restul personalului restaurantului.

„Trebuia să-i dau banii managerului meu de tură pentru a fi preluați, iar apoi aveam să iau acasă 20 la sută”, a explicat ea postului de televiziune local.

A fost un lucru care l-a nemulțumit profund pe Wise, care s-a plâns la conducere și și-a primit banii înapoi. Apoi a părăsit restaurantul și i-a dat chelneriței bacșișul afară, departe de șefii ei.

Brandt a spus că a fost concediată după ce a acceptat banii. Ea s-a declarat „devastată”.

Într-o comunicat, Oven & Tap a explicat, pentru The Independent, că a onorat pe deplin cererea domnului Wise, dar a concediat-o pe doamna Brandt ulteriror. Restaurantul a respins afirmațiile conform cărora chelnerița a fost dată afară pentru că a acceptat banii. Femeia și-ar fi pierdut locul de muncă pentru că a dezvăluit informații cu privire la modul în care se împart banii, încălcând astfel politica companiei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"