Noapte de coșmar pentru o familie din raionul Călărași. Potrivit Inspectoratului de Poliție Călărași, o fetiță de doi ani a fost anunțată dispărută, după miezul nopții. Acțiunile de căutare au durat toată noaptea, angajații poliției mobilizându-se de comun cu localnicii și autoritățile publice locale.
Deplasându-se la domiciliul părinților, polițiștii au stabilit că mama copilului a lăsat fetița împreună cu frățiorul de 4 ani în supravegherea buneilor, iar ea a plecat la lucru în câmp. Întrebată de oamenii legii, mama copiilor a spus că s-a întors acasă spre seară, unde a consumat alcool cu o vecină, iar la ora de culcare a observat că unul din copii lipsește. Conform oamenilor legii, fetița a fost găsită abia dimineața, în jurul orei 08.00, într-o fâșie forestieră la o distanță de peste un kilometru de la casă părintească. Aceasta a fost transportată urgent la Spitalul raional din Călărași, pentru îngrijiri medicale.
La moment oamenii legii investighează cazul.