NordNews
Avem ce spune

O familie a rămas fără casa de milioane din cauza șerpilor

Încercarea unei familii de a scăpa de șerpi s-a transformat într-o tragedie. Toată casa lor a luat foc, relatează Digi24.ro.

Proprietarul unei case din Dickerson, Maryland, a încercat să alunge o colonie de șerpi de pe proprietatea sa cu ajutorul fumului, a spus Pete Piringer, purtătorul de cuvânt al pompierilor. Bărbatul a folosit cărbuni pentru a face fum, dar i-a pus prea aproape de materiale combustibile, dând în cele din urmă foc casei, a explicat Piringer.

Incendiul a pornit de la subsol și s-a extins rapid, înghițind întreaga casă. Proprietarul plecase de acasă și nu era nimeni în clădire când a izbucnit incendiul. Un vecin a văzut focul și a sunat la 911.

Pompierii spun că au avut o misiune dificilă.

„Nu existau hidranți de incendiu în zonă. Ceea ce nu este o problemă, pentru că suntem obișnuiți, dar a trebuit să aducem cisterne de apă”, a spus Pringer.

Pompierii au avut nevoie de câteva ore pentru a aduce focul sub control, dar incendiul a fost stins complet abia a doua zi dimineață.

Pagubele depășesc 1 milion de dolari, a spus Piringer. Casa a fost achiziționată recent cu 1,8 milioane de dolari, potrivit documenteor publice.

Pompierii le-au recomandat oamenilor să nu mai folosească focul pentru a alunga șerpii, ci să solicite intervenția unor profesioniști.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata