NordNews
Avem ce spune

O femeie acuză medicii din Florești că i-au „băgat” soțul în comă

O femeie din orașul Florești acuză medicii de malpraxis după ce soțul ei a ajuns în comă. Într-o postare pe internet, Elena Țimbaliuc, în vârstă de 31 de ani, a scris despre coșmarul prin care trece familia sa de când soțul ei, care suferă de diabet zaharat, a fost testat pozitiv la COVID-19. Acesta a fost internat în Spitalul Raional Florești. 

Femeia susține că administrația spitalului a ascuns starea de sănătate a bărbatului. Mai mult, din cauza neglijenței medicilor, soțul ei a ajuns în comă, iar acum, specialiștii din Chișinău luptă pentru a-i salva viața.

Pe data de 26 septembrie am vorbit cu el de dimineață și mi-a spus că a avut toată noaptea piroxis, că nici apă nu poate bea. Sâmbătă a început să vomite, medicul a spus că aceste simptome sunt specifice COVID-19 (voma prevestea intrarea lui în comă). Duminică dimineața mi-a scris mesaj că a vomitat toată noaptea, iar acum se simte mult mai bine și m-a rugat săi transmit fructe și legume…. Duminică am încercat să iau legătura cu el toată ziua, însă nimeni nu mi-a răspuns. Medicul lui mi-a comunicat că starea lui este grav medie ( cînd am venit eu la spital, am aflat de la colegii de salon, că soțul meu de câteva zile nu era conștient și era în salon, pe când el trebuia să fie internat în Secția Reanimare. Am aflat din surse sigure că administrația spitalului de luni dimineața știa că soțul era în precomă diabetică, dar nu au întreprins nimic). Eu am insistat să-l văd, dar nu mi-au permis. Am vrut să vorbesc cu medicul Postolache și să-mi explice clar care-i situația, de ce m-a mințit două zile că el e în stare „medie stabilă”. Acesta nu a dorit să coboare și din acest moment a început lupta pentru viața soțului meu.  Doar mulțumită medicilor de la Spitalul Republican Chișinău, am reușit să-l transferăm în Secția Reanimare de la Florești( unde el trebuia să fie acolo de sâmbătă, când a început a se deschidrata sever. Mulțumesc Secției de Reanimare  care au luptat pentru viața lui toată noaptea, imediat a fost plasat în Reanimare, a fost intubat,  în așa stare critică era, iar Valentin Postolache îmi spunea că totul este sub control)”, a scris Elena Țimbaliuc.

Într-un final, soțul Elenei a fost transportat în stare critică la Spitalul Republican din Chișinău.

În final, am reușit  pe data de 30 septembrie la ora 15 să ajungem la Spitalul Republican Chișinău în stare severă critică de comă toxi reanimare, în stare severă critică de comă toxico-septică, din cauza că nu i s-a acordat ajutor la timp de a-l scoate cel puțin din comă diabetică. Acum, medicii se luptă pentru viața lui. Și mă rog la Dumnezeu să nu mi-l ia de lângă noi, avem 3 copii de 5, 4, și 2 ani . Eu voi lupta până în pânzele albe pentru el.”

Administrația spitalului din Florești a refuzat să comenteze cazul. Aceștia au declarat doar că nimeni nu a depus o plângere în acest sens și că bărbatul a fost transportat la Spitalul Republican.

Contactată de jurnaliștii Nordnews, Elena Țimbaliuc, a spus că va depune o plângere pe numele   lui Valentin Postolache, medic la Spitalul Raional Florești.

sursa: facebook/ Lena Timbaliuc

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata