NordNews
Avem ce spune

O șoferiță din Bălți a neglijat culoarea roșie a semaforului și a tamponat o femeie

O șoferiță de 43 de ani din Bălți  a trecut pe culoarea roșie a semaforului și a tamponat o bătrână de 71 de ani. Accidentul a avut loc ieri, 6 decembrie, pe strada Ștefan cel Mare din oraș. În urma impactului, femeia a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Bălți.

Potrivit poliției: „La data de 6 decembrie, ora 18.50, femeia de 43 de ani, conducând automobilul de model  Mercedes E 220, deplasânduse de pe str. Ștefan cel Mare din spre str. 1 Mai spre str. Decebal, ajungând la intersecția cu str. M. Viteazu a ignorat culoarea roșie a semaforului și a tamponat o femeie de 71 de ani care traversa strada regulamentar la trecerea de pietoni. În urma accidentului, femeia s-a ales cu mai multe leziuni corporale. Aceasta a fost transportată la Spitalul Clinic Bălți pentru îngrijiri medicale”.

Poliția stabilește toate circumstanțele producerii accidentului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata