O femeie din Ocnița a fost accidentată mortal

O femeie de 58 de ani a murit accidentată de un microbuz care efectua manevra de mers înapoi. Accidentul rutier s-a produs pe un drum local din satul Dângeni, raionul Ocnița.

 

 

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliției Ocnița, Dina Fomin, a declarat pentru IPN că preliminar s-a constatat că șoferul, în vârstă de 37 de ani, nu s-a asigurat atunci când se deplasa în spate.
Acesta le-a spus oamenilor legii că nu a observat pe nimeni. În urma impactului, femeia, care este localnică, a fost transportată la Spitalul raional, dar nu a putut fi salvată.

Șoferul este cercetat în stare de libertate și riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani.

leave a reply