O femeie s-a jucat „de-a v-ați ascunselea” cu vameșii moldoveni. Au găsit-o în dulapul unei rulote

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

O femeie din Ucraina, în lipsa actelor valabile pentru călătorie, s-a ascuns în dulapul unei rulote și a încercat să traverseze ilegal frontiera de stat. Planul său a fost deconspirat de echipa mixtă de control, formată din funcționarii vamali și polițiștii de frontieră din postul vamal Leușeni, scrie deschide.md.


Potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal, în data de 1 octombrie curent, în jurul orelor 19:40, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat o autocaravană de model Ford, la volanul căreia se afla un cetățean al Italiei, însoțit de un pasager, și el cetățean italian.

„Conform procedurilor legale și în baza analizei de risc, funcționarii vamali și polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unor verificări riguroase a rulotei. Ca urmare, echipa mixtă de control a depistat, ascunsă în dulapul predestinat hainelor de schimb, o tânără. Femeia nu a putut prezenta niciun act în baza căruia ar putea fi stabilită identitatea acesteia. Conform informațiilor preliminare, este vorba despre o cetățeană a Ucrainei, în vârstă de 33 de ani. Tânăra a relatat că la mijlocul lunii septembrie curent a făcut cunoștință, în orașul Odessa, cu cei doi cetățeni italieni, pe care i-a convins să o ajute să ajungă în Italia, deși ultimii cunoșteau că nu deține niciun document ce i-ar permite o călătorie peste hotare”, se arată în comunicat.

Pe faptul celor constatate, cetățenii italieni au fost amendați pentru încălcarea regulilor de transportare în țară a cetățenilor străini, conform art. 3321 al. 1 Cod contravențional al RM, fiind aplicată amendă în mărime de 60 u.c., iar cetățeanca Ucrainei a fost preluată de către Biroul Migrație și Azil al MAI.

leave a reply