NordNews
Avem ce spune

O fetiță de 9 ani și-a cărat câinele în spate doi kilometri

Zilele trecute, medicul veterinar Ogün Öztürk a fost chemat într-un sat mic din Turcia pentru a se ocupa de vaca unui client. Iar ceea ce a început doar ca o vizită de rutină s-a încheiat cu o întâmplare pe care medicul nu o va uita curând. Și asta, pentru că a întâlnit o fetiță de nouă ani care, aflând de prezența lui în sat, și-a luat cățelul bolnav și l-a transportat în spate cale de doi kilometri, prin zăpadă. „Lumea se schimbă datorită unor astfel de gesturi”, a scris veterinarul pe o rețea socială, transmite digi24.ro. 

Imaginile, făcute publice de veterinar, au ajuns virale. „Această fetiță a venit să-i fac câinelui o injecție când a aflat că sunt în sat pentru a trata o vacă”, a anunțat medicul, Ogün Öztürk.

Acesta a declarat presei locale că patrupedul nu avea nimic grav, ci doar o usturime puternică, rezolvată cu o injecție împotriva paraziților.

Micuța Cemre i-a mulțumit și, fericită, a luat din nou cățelul în spate și a pornit spre casă.

Veterinarul s-a declarat extrem de impresionat de afecțiunea fetiței pentru câine: „Lumea se schimbă datorită unor astfel de gesturi”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata