O mândrie reală pentru întreaga cercetare românească

Cercetătorii Universităţii Politehnica din Bucureşti au primit în acest an, la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, două medalii de aur şi una de argint, din partea organizatorilor, şi patru medalii de aur şi două trofee din partea delegaţiilor oficiale prezente la eveniment, informează agerpres.ro

Participarea cercetării româneşti, din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, la a 46-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii 2018 la Geneva, a fost încununată şi în acest an de un remarcabil succes, materializat prin: două medalii de aur şi una de argint, din partea organizatorilor, patru medalii de aur şi două trofee din partea delegaţiilor oficiale prezente la Salon, a informat universitatea, prin intermediul unui comunicat.

Rectorul Mihnea Costoiu a apreciat că medaliile obţinute demonstrează faptul că Universitatea reprezintă un adevărat pol al cercetării româneşti şi europene.

Universitatea Politehnica din Bucureşti este prezentă prin invenţiile sale, prin profesorii şi studenţii săi inventori, la marile competiţii internaţionale din domeniul cercetării şi inventicii şi câştigă an de an medalii de aur cu propunerile pe care le aduce, cu proiectele, cu brevetele pe care le prezintă. Este încă o dovadă a faptului ca Universitatea Politehnica este în slujba societăţii, iar cadrele didactice sunt preocupate nu numai de cercetarea fundamentală ci şi de cercetare aplicată, o cercetare care să vină în slujba societăţii, produsele şi soluţiile prezentate sunt soluţii apreciate nu doar la nivel naţional cât şi la nivel internaţional, a declarat rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

La rândul său, unul dintre profesorii prezenţi şi medaliaţi la Geneva, Augustin Semenescu, a subliniat că succesul obţinut reprezintă o mândrie reală pentru întreaga cercetare românească.

Participarea inventicii româneşti din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti la a 46-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii 2016 la Geneva a fost încununată şi în acest an de un remarcabil succes (…) iar toate acestea se datorează în primul rând tenacităţii şi desăvârşirii profesionale de care dau dovadă dascălii noştri, dar şi pasiunii studenţilor UPB, a spus el.

Delegaţia oficială a României, condusă de ministrul cercetării şi inovării, Nicolae Burnete, a fost reprezentată de cercetătorii români cu 36 de invenţii. Printre ei s-au aflat şi trei profesori universitari din UPB : Augustin Semenescu (Ştiinţa şi ingineria materialelor), Daniel Ghiculescu (Ingineria şi managementul sistemelor tehnologice) si Lucian Seiciu (Inginerie mecanică şi mecatronică).

Aceştia au făcut parte din echipe care au prezentat următoarele invenţii: implant cranian cu structuri de osteointegrare şi acoperiri funcţionale; sistem mecatronic de oscilare verticală alternativă a centurii pelviene; echipament pentru prelucrarea simultană a structurilor de găuri şi microgăuri prin electroeroziune asistată de ultrasunete.

Organizat sub înaltul patronaj conferit de către guvernul federal Elveţian, cantonul şi oraşul Geneva în parteneriat cu Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală – OMPI, Salonul Internaţional de Invenţii a ajuns la a 46-a ediţie şi s-a desfăşurat în perioada 11-15 aprilie la Complexul Expoziţional Palexpo, Geneva. AGERPRES/ (AS – autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

leave a reply