NordNews
Avem ce spune

O moldoveancă a fost găsită aproape înghețată în Gara Iași. A fost adusă acasă de SVA Iași

O moldoveancă în vârstă de 49 de ani a fost găsită aproape înghețată în gara din orașul Iași, scrie deschide.md.
La un control efectuat de către Poliția din Iași, în colaborare cu Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, în care urmau a fi depistate persoanele fără adăpost care s-au refugiat în Gara din Iași, moldoveanca a fost găsită aproape în stare de hipotermie și cu manifestări specifice lipsei de somn.
Oamenii legii au trecut la identificarea acesteia și astfel au descoperit că femeia în vârstă de 49 de ani nu avea bani pentru a se hrăni sau a ajunge acasă, în localitatea Șaptebani, raionul Râșcani, R. Moldova.
Conform celor precizate reporterilor Deschide.MD de către Marius Grațian Benchea, Directorul Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași (SVA ), femeia plecase la muncă în Spania, având viză de ieșre din România pe data de 28 noiembrie 2018, de atunci familia nemaștiind nimic de ea.
În circumstanțe necunoscute, moldoveanca s-a întors din Spania și a ajuns la Iași, acolo unde a și fost găsită.
Voluntarii SVA i-au acordat femeii suport psihologic și medical, după care au luat decizia de a o transporta în localitatea de domiciliu din R. Moldova.
Cu sprijinul Punctului de Inspectoratului Poliției de Frontieră Iași și a Poliției de Frontieră din R. Moldova, o mașină a Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași au dus-o pe moldoveancă la domiciliul acesteia din localitatea Șaptebani, raionul Râșcani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"