NordNews
Avem ce spune

O moldoveancă infectată cu COVID-19 a fugit de două ori din spital. Acum este păzită permanent de polițiști

O femeie testată pozitiv cu coronavirus, originară din Râbnița, a fugit din două spitale diferite. Oamenii legii au reușit în ambele cazuri să o găsească, iar în acest moment este internată și păzită în același timp de polițiști, scrie agora.md

Pentru prima dată, femeia în vârstă de 34 de ani a fugit din spitalul clinic „Sfintul Arhanghel Mihail” din Chișinău. Aceasta a reușit să iasă din instituție pe data de 30 aprilie în jurul orei 5:00 dimineața. Despre evadarea femeii au fost anunțați polițiștii, care au început imediat căutările.
Această a fost găsită astăzi în satul Hincăuți din raionul Edineț, la domiciliul unui bărbat de 66 de ani. Ea a fost transportată la Spitalul Raional din Edineț, însă și de această dată a așteptat momentul când medicii și asistentele erau ocupați cu alți pacienți și a fugit.
În mai puțin de două ore, oamenii legii au reușit să îi dea de urmă, iar în acest moment e păzită în permanență de polițiști. Reprezentanții Centrului de Sănătate Publică din Edineț au fost informați despre persoanele cu care femeia a intrat în contact în această perioadă și au fost efectuate măsuri de profilaxie și în magazinul în care femeia a reușit să intre după ce a părăsit spitalul.
Oamenii legii amintește cetățenilor că asemenea acțiuni dau peste cap munca autorităților și pun în pericol siguranța oamenilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata