NordNews
Avem ce spune

O nouă majoritate parlamentară în Republica Moldova: PD și PSRM au făcut coaliție

Deputații socialiști și cei democrați au semnat luni, în fața presei, acordul de constituire a majorității parlamentare. Documentul prevede și remanieri în Guvern, astfel cinci portofolii în noul cabinet de miniștri vor reveni democraților, scrie MOLDPRES.

Noua platformă parlamentară majoritară este de orientare social-democrată, a declarat liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, după semnarea documentului. Ea a specificat că acordul semnat azi conține prevederile Acordului politic semnat cu Blocul ACUM în 2019. „Azi asistăm la un eveniment istoric. După mai multe negocieri, am ajuns la o bună înțelegere dintre PD și PSRM pentru a semna un acord de coaliție și de a institui o majoritate parlamentară. Vor fi înaintate și câteva candidaturi președintelui țării la funcțiile de miniștri. Credem că, în noua formulă, guvernul va fi unul și mai eficient pentru țară. Acest acord va fi într-un ceas bun și va avea o durată lungă”, a spus Grecianîi.
Și liderul democraților a specificat că este încrezător în noua coaliție. „PD a decis să semneze acest acord în acest moment complicat și să participe la actul de guvernare. Nu ne temem de greutăți. Sunt sigur că ne vom descurca bine. Împreună vom face față nu doar actualei crize, ci și altor probleme. Judecați după fapte. Noi am considerat că acum R. Moldova are nevoie de Partidul Democrat”, a spus Pavel Filip.
Potrivit deciziei celor două formațiuni, vor fi propuși spre aprobare șefului statului candidatura Cristinei Lesnic pentru portofoliul de vicepremier pentru Reintegrare, a lui Alexandru Pânzari pentru fotoliul de ministru al Apărării, a lui Igor Șarov pentru funcția de ministru al Educației, a lui Sergiu Răilean pentru cea de ministru al Economiei și a lui Oleg Țulea pentru conducerea Externelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata