NordNews
Avem ce spune

O tânără a ajuns la spital, după ce a fost luată la pumni într-un bar din Rezina

O tânără a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce noaptea trecută a fost bătută de un cunoscut, în vârstă de 26 de ani. Incidentul a avut loc după miezul nopții într-un local din orașul Rezina, scrie deschide.md.
Potrivit unui reprezentant al poliției locale, victima este o tânără în vârstă de 30 de ani, originară din orașul Râbnița, iar despre acest caz oamenii legii au fost alertați de medicii de la Secția de internare a Spitalului Raional Rezina.
„Noaptea trecută, în jurul orei 01:40, o ambulanță a adus tânăra pentru ai fi acordat ajutor medical. Acesta  a fost adusă pentru acordarea ajutorului medical fiind diagnosticată cu o traumă cranio-cerebrală închisă și o contuzie a nasului. La fața locului, fata le-a povestit polițiștilor că în jurul orei 00:30, în timp ce se afla într-un bar din Rezina, a fost agresată de către o persoană cunoscută și a refuzat să depună o plângere pe numele agresorului”, ne-a spus interlocutorul nostru.
Totodată, sursa ne-a mai spus că victima, după ce i-a fost acordat ajutorul medical, a refuzat internarea în spital, dar și să fie expusă unei expertize medico-legale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"