O tânără în vârstă de 19 ani, originară din Soroca a fost reținută recent de poliție, fiind suspectată de trafic de copii. În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, pe parcursul anilor 2017-2018, bănuita a recrutat două minore și o tânără din raionul Soroca. Fetele erau cazate în apartamente din orașul Chișinău pentru a presta servicii contra plată.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pe faptul comiterii infracţiunii de trafic de copii. Tânăra a fost plasată în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă va fi dovedită vinovăţia, aceasta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani.