O țară care nu le poate oferi copiilor săi Abecedare..

O dată la patru ani, Ministerul Educației (acum și al Culturii, Cercetării, Tineretului și Sportului) organizează un concurs de manuale. Editurile de la noi (Știința, Arc, Prut, Cartier, Litera) prezintă la concurs câte o lucrare. O comisie specială evaluează calitatea manualelor (conținut, preț etc. etc.) și desemnează un câștigător. În următorii patru ani, elevii din RM vor învăța din acel manual.

Anul următor deja se face un concurs pentru alte titluri (de exemplu anul ăsta facem matematica și chimia, la anul georgrafia și fizica, în celălalt româna și engleza și tot așa), adică nu se face un concurs o dată la patru ani pentru toate, ci în fiecare an e câte ceva.

Anul ăsta a fost concurs pentru manualele pentru elevii din clasele primare (Abecedar, Matematica, Limba Engleză, Științe, Educație Moral-Spirituală). Cea mai mare bătălie între edituri s-a dat pentru abecedar. Anul acesta în Moldova au mers în clasa I în jur de 30 000 de copii. Asta înseamnă 30 000 de cărți pe care Ministerul le cumpără. Asta înseamnă niște bani pe care editura îi câștigă.

La început a câștigat manualul propus de editura Litera. Deși la capitolul calitatea conținutului lucrarea cu pricina lăsa de dorit, comisiei de la Minister i-a convenit prețul – era cel mai mic dintre toate. Iar moldovenilor, chiar și celor care activează prin ministere, le place ieftin și mult în kilă.

Altă editură, a cărei lucrare a obținut punctajul maxim la calitatea conținutului, a depus o contestație. O agenție serioasă care se ocupă cu examinarea contestațiilor a dat, într-un târziu, câștig de cauză editurii care propunea un manual mai scump, dar mai calitativ. Cei de la Litera însă, nu s-au dat bătuți și au depus și ei, la rândul lor, o contestație. Tot la agenția care se ocupă de examinarea contestațiilor.

Anul școlar a început. Copiii nu au manuale, părinții caută prin librării, pe la biblioteci, pe grupurile de pe facebook, dar nu găsesc. Până se vor lămuri cât de cât lucrurile, picii vor învăța din manualele vechi. Care sunt uzate, rupte și desenate.

Iar lucrurile, ca să știți, se vor lămuri în câteva luni. Și, cel mai probabil, manualele noi vor ajunge în școli după Anul nou. Până se ia o decizie, până se tipăresc, până sunt duse la minister, iar de acolo, repartizate în toată țara, durează.

Moldova a ajuns o țară care nu le poate oferi copiilor săi Abecedare. Ca să nu mai zic de altele…

leave a reply