NordNews
Avem ce spune

Moldovenii care au zboruri astăzi spre Italia ar putea să nu ajungă la destinație la timp

Călătorii care au zboruri astăzi spre Italia ar putea să nu ajungă la destinație la timp. Atenționarea vine în contextul în care angajații aeroporturilor din Italia au anunțat o grevă pentru ziua de astăzi, scrie tv8.md.
În acest context, compania Air Moldova și-a atenționat călătorii de faptul că este posibilă perturbarea traficului de zbor.
„În legătură cu perturbarea activității aeroporturilor din Italia vor fi înregistrate întârzieri, rețineri și posibil chiar anulări ale zborurilor. Air Moldova își cere scuze anticipat de la clienții săi pentru eventuale inconveniențe care ar putea să apară din acest motiv. Compania dă asigurări că va depune toate eforturile și demersurile necesare pentru ca pasagerii săi să aibă cât mai puțin de suferit”, se menționează în mesajul expediat de reprezentanții companiei.
Greva este preconizată pentru intervalul orelor: 12:00 – 16:00 (orele Republicii Moldova 13:00 – 17:00).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata