NordNews
Avem ce spune

Obiceiuri ciudate ale românilor de acum 100 de ani

În urmă cu un secol, rivalităţile între satele din Moldova ieşeau la iveală mai ales la evenimentele comunităţilor. Prin strigăturile în rime erau satirizate defectele fizice sau slăbiciunile de caracter ale populaţiei care trăia într-o anumită zonă.
Satul arhaic din zona de nord a Moldovei păstra la început de secol XX anumite obiceiuri legate de rivalitatea dintre comunităţile învecinate.  În revista „Şezătoarea“ din anul 1904, publicaţie de folcor editată la Fălticeni, sunt prezentate acele versuri prin care erau luate peste picior defectele de caracter ale populaţiei în general şi ale fetelor sau flăcăilor care trăiau în aceste comunităţi.
Sub semnătura învăţătorului Petre Gheorgheasa, o parte din aceste vorbe de duh au fost publicate în revista amintită sub titlul „Satirele satelor“.
„Între sate, ca şi între oameni, se nasc lupte de întîietate, ce durează ani, dearîndul; ba, cîte odată, nici nu-şi mai iau sfîrşit. În aceste lupte, arma ce se foloseşte este satira“, explică autorul articolului sursa acestor obiceiuri culese din mediul rural.
„Fiecare sat caută să dovedească bogăţia lui, şi calicia vecinului“  
Autorul articolului spune că fiecare sat are satira/satirele sale, ţintită şi inventată de rivalii din satele învecinate.   „Prin aceste satire se rîde pe socoteala diferitelor scăderi fizice sau sufleteşti; de asemenea, asupra bogăţiei, sau a sărăciei. Fiecare sat caută să dovedească bogăţia lui, şi calicia vecinului; deşteptăciunea lui, şi prostia de alăturea; frumuseţea cu care e împodibit el, şi urîciunea cu care e bătut de stele potrivnicul“, mai spune P. Gheorgheasa.
Un exemplu în acest sens sunt „săgeţile“ pe care şi le aruncau satele din partea muntoasă a judeţului Suceava:
„Pe la noi pe la Dorna, şepte lei barabula dar la noi la Găineşti, nici cu şepte n-o găseşti“
Autorul ecplică faptul că în cele două sate populaţia se hrănea cu cartofi –  „semn de sărăcie“ – dar nici măcar astfel de produse nu se găseau.
„Pe la noi pe la Panaci toată baba-i cu desagi;  cu desagi cu săculteţe fetele cu poale creţe poale creţe ca macu; lelea hîdă ca dracu poale creţe cum îi macu lelea hîdă cum îi dracu“
Localitatea invocată era şi în acest caz un sat sărac, unde bâtrânele umblau de-a căpătatul, dar fetele, „hîde ca şi dracul“, se îmbrăcau ostentativ, „cu poale creţe“.
Bogăţia şi frumuseţea fetelor au născut rivalităţi între sate  
Rivalităţile nu erau alimentate doar din cauza bogăţiei sau a sărăciei locuitorilor, ci şi pe seama frumuseţii şi caracterului oamenilor (scăderilor sufleteşti). „Toate aceste împunsături se strigă de flecăi în horă cu prilejul hramurilor, nunţilor, clăcilor, unde se adună lume din mai multe sate“, arată P. Gheorgheasa.
„Frunză verde ca nalba fetele de la Dorna mînîncă numai zmîntînă, dar li-i cosiţa bătrînă“   „Arată că fetele din Dorna, deşi se gătesc frumos, însă fiindcă-s urîte, nu le mai ia nimene“, explică autorul articolului sensul versurilor.
Autorul notează în final că se făcea mult haz pe seama acestor strigături, dar uneori rivalitatea se transforma în acte de violenţă:   „Cîte odată, ele ajung aşa de usturătoare, încît fac pe flăcăi se se încaere la bătae, ş’apoi cari ies învingători, satul acelora e cu mai multă vază. De altfel, satele mai fac spirit stîrnind cîte anecdote şi vorbe de clacă, pe cari şi le aruncă cu prilejul întîlnirilor“ , scrie Adevărul.ru

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata