NordNews
Avem ce spune

OMS: La fiecare 24 de secunde, în lume, un om îşi pierde viaţa într-un accident rutier

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut public raportul anual cu privire la siguranţa rutieră pe tot globul. Concluzia este îngrijorătoare: la fiecare 24 de secunde un om îşi pierde viaţa într-un accident rutier, fie el pasager, biciclist sau un simplu pieton, scrie UNIMEDIA.
În fiecare an în lume, ca urmare a accidentelor rutiere, aproximativ 1.35 milioane de persoane îşi pierd viaţa și această cifră crește, spun experții OMS. Conform ultimului studiu, care s-a bazat pe statisticile globale din perioada anilor 2000-2016 inclusiv, accidentele rutiere devin din ce în ce mai mult principala cauză a decesului copiilor și tinerilor sub vârsta de 29 de ani.
Cu toate acestea, există o serie de regiuni în care rata mortalității este în scădere. Printre acestea se numără: țările din America, Europa și Pacificul de Vest. De exemplu, în America de Nord și de Sud, există 15.6 decese la 100.000 de persoane, comparativ cu media globală de 18.2 de anul acesta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata