NordNews
Avem ce spune

Ordinul de retragere a trupelor americane din Siria a fost semnat

Pentagonul a anunţat duminică semnarea ordinului de retragere a trupelor americane din Siria, pe care preşedintele Donald Trump o doreşte „lentă şi extrem de coordonată” cu Turcia, relatează TVRMoldova.

O astfel de strategie vizează să evite vidul de putere în regiunile controlate de rebelii kurzi de care ar putea beneficia regimul lui Bashar Al-Assad.
„Decretul pentru Siria a fost semnat”, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului fără să ofere mai multe detalii.
Donald Trump a ordonat miercuri retragerea cât mai rapidă a celor 2.000 de militari americani staţionaţi în nord-estul Siriei unde luptă împotriva jihadiştilor alături de Forţele democratice siriene (FDS), o coaliţie de miliţii arabo-kurde.
Preşedintele, opozant de multă vreme faţă de prezenţa SUA într-un război pe care îl consideră costisitor, a apreciat că trupele americane nu mai sunt utile, deoarece gruparea Stat Islamic (SI) „a fost în mare parte învinsă”.
Această retragere va lăsa miliţiile kurde din Unităţile de apărare a poporului fără sprijin militar în contextul în care Turcia ameninţă să le atace, considerând că luptătorii kurzi sunt terorişti.
Pe Twitter, Donald Trump a subliniat că a avut o „conversaţie telefonică lungă şi productivă” cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.
Cei doi lideri au discutat despre „SI, angajamentul mutual în Siria şi retragerea lentă şi extrem de coordonată a trupelor americane din regiune”, precum şi despre relaţii comerciale „considerabil crescute”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata