NordNews
Avem ce spune

Papa Francisc are noi probleme de sănătate. Anunțul făcut de reprezentanții Vaticanului

Papa Francisc și-a anulat întâlnirile programate vineri, 26 mai, deoarece are febră. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Vaticanului, care nu au făcut publice alte informații despre starea de sănătate a Suveranului Pontif, relatează Euronews.ro

Un oficial de la Vatican a afirmat că Papa Francisc nu a primit nicio persoană în audiență din cauza unei ”stări febrile”.

Din cauza febrei, Papa Francisc nu a ținut audiențe în această dimineață„, a afirmat șeful Biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, potrivit Vatican News.

Potrivit The Associated Press, vineri nu au fost programate audiențe oficiale, însă Papa Francisc păstrează o agendă separată, pentru întâlniri private cu persoane pe care le primește la hotelul său.

În vârstă de 86 de ani, suveranul Pontif a avut o săptămână încărcată, întrucât a prezidat o reuniune a conferinței episcopale italiene, a participat joi la o întâlnire cu fundația sa școlară Scholas Occurentes și s-a întâlnit cu mai mulți demnitari și prelați.

Papa Francisc a mai avut febră în luna martie, când a fost transportat de urgență la spital, unde medicii l-au diagnosticat cu bronșită acută. Atunci a primit antibiotice intravenos și a fost externat după trei zile de spitalizare.

El urmează să oficieze duminică slujba de Rusalii în Bazilica Sfântul Petru.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"