NordNews
Avem ce spune

PAS: Le spunem lui Chicu și Dodon că au o sarcină de 30 de minute

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) va vota modificările la buget în Parlament, în regim normal, nu prin asumare de răspundere de către Guvern, dar cu condiția includerii în buget a ajutoarelor pentru sectorul HoReCa, pentru compensarea pierderilor din agricultură și alocarea resurselor pentru efectuarea 5000 teste pe zi, se arată într-un comunicat de presă.

Deputații din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate au cerut Guvernului să-și retragă proiectele prin care și-a asumat răspunderea și să le înregistreze pentru a fi examinate prin procedură parlamentară. Deputații au reiterat că sunt gata să voteze modificările la buget, cu condiția completării acestuia cu următoarele prevederi: 150 milioane lei pentru susținerea companiilor  HoReCa, 300 milioane de lei pentru compensarea pierderilor din agricultură datorate calamităților naturale și resurse suficiente pentru procurarea a 500 mii teste.

După două tentative eșuate în mod rușinos pentru PSRM și Guvernul său, noi foarte clar am explicat că nu este corect ca Dodon și Guvernului lui să insiste să  deconecteze Parlamentul de la modificarea legii bugetului. Le spunem domnului Chicu și lui Dodon că au o sarcină de 30 de minute, perioadă în care pot anula asumarea de răspundere și vota legile în procedură obișnuită și să le expedieze în Parlament. Fracțiunea PAS va susține toate inițiativele care sunt în beneficiul cetățenilor”, a declarat președintele fracțiunii PAS în Parlament, Igor Grosu.

Vicepreședintele PAS, deputatul Radu Marian, a vorbit despre criza economică în care s-au pomenit sute de întreprinderi:

De aproape 4 luni, restaurantele, pensiunile turistice, hotelurile și sălile de nunți sunt puse pe brânci! Guvernul le-a interzis acestora să activeze, vânzările au scăzut de 7, 8 sau chiar 10 ori, s-au pierdut zeci de milioane de lei investiți, bani împrumutați, care acum nu mai pot fi întorși. Industria HoReCa angajează aproape 18.000 de salariați, iar în timpul pandemiei, peste 70% din aceștia riscă să-și piardă sau și-au pierdut deja locurile de muncă. În schimb, autoritățile nu a oferit industriei nicio soluție reală pentru a supraviețui!”

În context, PAS solicită Guvernului să includă în buget următoarele două programe de susținere a sectorului HoReCa:
-Subvenționarea salariilor în proporție de 75% din salariul de bază, timp de 3 luni, pentru angajații companiilor din acest sector care și-au întrerupt activitatea în timpul stării de urgență. În acest sens, solicităm alocarea a 150 milioane de lei, ceea ce ar oferi ajutor real la aproape 13.000 de angajați din domeniu.
-Oferirea de către stat a foilor turistice pe teritoriul Republicii Moldova lucrătorilor medicali, altor lucrători din prima linie, și asigurarea posibilității agenților economici de a pune la dispoziție angajaților astfel de foi turistice.
Pentru compensarea pierderilor suferite de agricultori, PAS propune alocarea a cel puțin 300 milioane lei.

Banii trebuie distribuiți în baza unor criterii clare, iar mărimea  despăgubirilor să fie calculată în funcție de valoarea pierderilor raportate de fiecare agent economic în parte. Implementarea ajutorului va permite păstrarea locurilor de muncă și va contribui la creșterea veniturilor a angajatorilor”, a punctat deputatul Vladimir Bolea.

Cu referire la situația sanitară din țară, vicepreședintele PAS, deputatul Dan Perciun, a precizat că PAS va susține propunerea de alocare a surselor financiare pentru salarizarea medicilor, dar consideră că este la fel de important să se aloce suficienți bani și pentru un program cuprinzător de testare la nivel național.

Insistăm ca Guvernul să aloce bani pentru procurarea a cel puțin 500 de mii de teste. Aceasta înseamnă circa 5000 de teste pe zi, adică dublarea numărului de teste făcute la moment. Când Guvernul nu alocă suficienți bani în această direcție este o mare problemă, iar acest subiect trebuie inclus pe agenda Parlamentului”.

Briefing de presă al deputaților Fracțiunii PAS, Blocul ACUM – 6 iulie 2020

Briefing de presă al deputaților Fracțiunii PAS, Blocul ACUM – 6 iulie 2020

Gepostet von Parlamentul Republicii Moldova am Montag, 6. Juli 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"