NordNews
Avem ce spune

Pavel Filip: Voi participa în campania electorală

Premierul Pavel Filip susține că va participa în campania electorală pentru alegerile din 24 februarie din 2019, concomitent aflându-se în funcția de prim-ministru, iar cadrul legal îi permite acest lucru. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în direct”, de la postul de televiziune Moldova 1, transmite IPN.
Pavel Filip spune că o decizie privind circumscripția unde va candida va fi luată în zilele următoare. Întrebat fiind dacă și-ar mai dori un mandat de premier, Pavel Filip, a spus că pentru el alegerile sunt încă prea departe și își dorește ca până atunci să realizeze obiectivele propuse.
Referindu-se la evoluția relației Moldovei cu UE în anul 2018, Pavel Filip, consideră că invalidarea alegerilor locale din Chișinău a fost doar un pretext pentru înrăutățirea relațiilor cu UE. De fapt, potrivit premierului, rezoluția emisă recent de Parlamentul European unde Moldova este criticată, a fost mai mult o atitudine politică prin care s-a dorit susținerea anumitor politicieni sau partide politice, prin crearea unei impresii proaste privind starea de lucruri din țară și astfel provocând oamenii să voteze opoziția. Potrivit premierului, cu mult timp înainte de alegerile locale din Chișinău, s-a tergiversat debursarea asistenței macro-financiare: „Invalidarea alegerilor a fost un pretext la locul lui”.
Vorbind despre avantajele pe care le-ar putea aduce Moldovei președinția României la Consiliul UE, Pavel Filip a remarcat eventualitatea dezvoltării de proiecte transfrontaliere, precum proiectul de cale ferată, dar și lansarea unui tren de mare viteză Chișinău-București. Tot atunci, Moldova ar putea obține niște perspective mai clare ce ține de integrarea europeană.
Vorbind despre cele mai importante rezultate ale Guvernului pe parcursul a trei ani, premierul a menționat: stabilizarea situației economice, reforma Guvernului, a administrației publice centrale, creșterea pensiilor și salariilor, reformarea Serviciului Fiscal și a Vămii, atragerea investițiilor străine, inclusiv în sectorul bancar etc. El a precizat că pe viitor trebuie reformat neapărat sectorul educației.
În domeniul justiției și pe filiera eliminării corupției se necesită încă multă muncă, consideră premierul. Totuși, oamenii, dar și partenerii externi ar trebui să fie conștienți că lucrurile în aceste domenii nu se schimbă foarte repede. Pavel Filip spune că își dorește ca în Moldova să vină un grup de experți din partea UE, să analizeze situația în sectorul justiției și corupției, să elaboreze o foaie de parcurs, așa încât lucrurile să poată merge înainte.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata