Pavel Voicu: „Noul șef al Inspectoratlui de Poliție Bălți va fi apolitic, profesionist și originar din regiunea de nord a Republicii Moldova”

„Noul șef al Inspectoratlui de Poliție Bălți va fi apolitic, profesionist și originar din regiunea de nord a Republicii Moldova.” Anunțul a fost făcut de Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Pavel Voicu, în cadrul unei vizite de lucru la Edineț. Ministrul a menționat că noul șef al poliției din Bălți nu va fi ales, neapărat, în baza unui concurs.

„Vor fi selectați în primul rând cei mai buni, fără vreo apartenență politică, doar pe criteriile profesionale, este important să spun că avem  foarte multe funcții vacante, însă vor fi selectați cei mai buni.  Nu-i neapărat să facem concurs, noi selectăm două-trei persoane, vom aprecia pe criterii profesionale și cine ar putea să conducă așa o instituție importantă pentru societate, în așa mod, încât să nu greșim.  Conducătorii o să fie selectați din cei care locuiesc în apropiere din aceleași localități, știu problemele comunității”, a declarat ministrul de Interne, Pavel Voicu.

 

Ministrul nu a precizat când exact, Inspectoratul de Poliție Bălți va avea un nou șef, după ce Oleg Cojocaru, a părăsit fotoliul în vara acestui an. Acum interimatul funcției de șef al IP Bălți îl deține Dumitru Cibotari.

leave a reply