NordNews
Avem ce spune

PDM pledează pentru instituirea unui lockdown în R. Moldova

Partidul Democrat din Moldova(PDM) sprijină recomandarea Consiliului Suprem de Securitate de instituire a stării de urgență în R. Moldova. Anunțul a fost făcut de către liderul PDM, Pavel Filip, în cadrul unei intervenții live pe pagina sa de Faceboook, potrivit deschide.md.

Pavel Filip a menționat că a participat ieri la ședința CSS, unde a propus cu un plan concret în privința restricțiilor, care admite măsuri drastice precum închiderea piețelor, magazinelor și implicarea efectivului Armatei.

Am propus un plan pentru o perioadă scurtă care prevede: instituirea unui lockdown, cu restricții și reguli foarte clare – izolare la domiciliu, închiderea magazinelor, piețelor, implicarea poliției și Armatei pentru respectarea restricțiilor. Instituirea unui moratoriu la alte cheltuieli decât pensii și salarii. Este necesar ca oamenii să știe când le va ajunge rândul să se vaccineze. E nevoie și de un program de elaborare a voluntarilor – avem nevoie de șoferi pe ambulanță, sanitari care poate ar dori să-și ofere serviciile. Ajutorarea persoanelor care au rămas fără venituri în această perioadă și a mediului de afaceri”, a declarat Pavel Filip.

Amintin că după ședința Consiliului Suprem de Securitate, Președintele Maia Sandu a recomandat Guvernului să ceară Parlamentului instituirea stării de urgență în legătură cu pandemia COVID-19.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata