NordNews
Avem ce spune

Pe frontul uninominal se așteaptă manevre surprinzătoare

Viitoarele alegeri parlamentare din 24 februarie vor fi, în opinia unor lideri politici, cele mai murdare din istoria Republicii Moldova. Iar analiștii politici consideră că unele partide vor pune în practică scenarii sofisticate și vor efectua manevre electorale surprinzătoare. 
 
În acest context, directorul  de programe în cadrul Centrului de Politici și Reforme din Republica Moldova(CPR), Ștefan Gligor afirmă că pe parcursul lui 2018 s-a observat o comunicare și o coordonare strânsă între Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor și Partidul Șor,  PDM-ul având rolul de lider în această configurație politică.

Ștefan Gligor, director de programe CPR

„Colaborarea cu Partidul Socialiștilor ținea de o anumită coordonare, materializată în adoptarea unui anumit  pachet de legi. Inclusiv, adoptarea sistemului electoral mixt și a componentelor uninominale cu care mergem acum în alegeri. Totodată,  există o evidentă patronare și subordonare a Partidului Șor față de Partidul Democrat din considerentele că PDM controlează urmărirea penală și sistemul judecătoresc din Republica Moldova”, spune Ștefan Gligor.
În opinia editorialistului bălțean Antol Moraru, orchestrarea acțiunilor acestor formațiuni politice  se va observa mai ales în cazul circumscripțiilor uninominale.
Anatol Moraru, editorialist

„Mai mult ca sigur, unele formațiuni își vor orchestra acțiunile în linia următorului scenariu. De exemplu, în cele două circumscripții uninominale din Bălți (nr. 9 și nr. 10) reprezentanții PSRM, PD și Partidul Șor s-ar putea retrage din cursă pe ultima sută de metri, îndemnându-și susținătorii să voteze pentru acei doi candidați, care vor avea șanse reale la moment, conform sondajelor interne, realizate de aceste partide”, este de părere editorialistul.
 
 
Astfel de scenarii ar putea fi utilizate în toate cele 48 de circumscripții uninominale, remarcă directorul de programe CPR Moldova,  dat fiind că elementul uninominal este extrem de important pentru Partidul Democrat, odată ce există un singur tur de scrutin.
Ștefan Gligor, director de programe CPR

„Având un singur tur, trece acela care ia cele mai multe voturi din prima încercare. Dacă vor fi mai mulți candidați, voturile se vor dispersa. Dacă vor fi puțini candidați, voturile se vor concentra pe candidații cei mai buni. Respectiv, eu admit că vor exista două categorii de circumscripții. Acolo unde șanse mai mari le are opoziția ACUM(PAS, DA, PLDM) sau candidații neafiliați, vor exista din partea PD-lui și PSRM-lui mulți spoileri, care vor disemina și împărți voturile și vor face în așa fel ca candidatul mai slab să-l bată pe cel mai puternic”, explică Ștefan Gligor.
Totuși, aceste scenarii ar putea fi dejucate, cel puțin în zona de nord a republicii, consideră Anatol Moraru, prin implicarea nemijlocită în alegeri a „Partidului Nostru”.
Anatol Moraru, editorialist

 
„Asta se va întâmpla, firește, dacă nu vor candida reprezentanții „Partidului Nostru”, care au mai mari șanse să câștige la nord. A demonstrat-o la 20 mai Nicolae Grigorișin, când a devenit primar de Bălți din primul tur”, menționează Anatol Moraru.
 
 
 
Ștegan Gligor identifică și modelul electoral pe care încearcă să-l implementeze PDM-ul în acest scrutin, realizând în prealabil mai multe studii și cercetări sociologice.
Ștefan Gligor, director de programe CPR

„Ei vor să ajungă la scenariul Ungariei, unde majoritatea circumscripțiilor uninominale au fost câștigate cu 17-23%. Democrații au făcut în primăvara lui 2017 studii sociologice  pe eșantioane foarte mari, de 12 mii trei sute de persoane. Cercetarea socio-politică au făcut-o foarte bine pe fiecare circumscripție și știu, plus-minus, cum trebuie să joace”, a subliniat Gligor.
Amintim că în zona de nord a  Republicii Moldova a fost împărțită în 13 circumscripții uninominale: Briceni, Ocnița, Edineț, Rîșcani, Glodeni, Drochia, Soroca, Rezina, Fălești, Florești, Sîngerei, municicipiul Bălți.
În data de 24 februarie 2019, în Republica Moldova vor fi organizate alegerile parlamentare . Scrutinul parlamentar din 2019 va fi organizat în baza unui sistem electoral mixt – proporţional (pe liste de partid) şi uninominal (pe circuscripții).  Pe listele de partid se aleg 50 de deputați. În circumscripțiile uninominale se aleg 51 de deputați în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare circumscripție.
 
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata