NordNews
Avem ce spune

Pe timpul lui Voronin am fost fugărit și bătut de polițiști

 A început să cânte în stradă pe la sfârșitul anilor ‘90 nu de plăcere, ci din cauza sărăciei. Este povestea lui Ion Jitaru, un instrumentist orb din Bălți, care a avut de suferit nu o singură data din cauza acestei activități muzicale. Nu a renunțat însă  la muzică pentru că, zice el, muzica e sensul vieții lui și cântă de la vârsta de 4 ani.
 
A absolvit Școala pentru nevăzători și Școala Muzicală din Bălți.  În perioada  sovietică, dar și până la șfârșitul anilor ’90, a avut un serviciu cât de cât plătit, spune el. În 1999 a decis să iasă și să cânte în stradă, pentru că nu se putea descurca nicdecum doar cu pensia de invaliditate, care e o adevărată batjocură.
„Pentru că pensia e mică și nu-mi ajunge, am și ieșit în stradă. Nu cer ajutor de la stat, pentru că statul nu-l dă. Nu prea am încredere  nici în primărie. Cei de acolo dacă dau ajutor material, apoi îl scot din altă parte. Cum nu dai, oricium tot la nimic ieși. Am o pensie de  doar 1800 de lei!”, se plânge omul.
Cântărețul de 66 de ani a apelat doar o singură dată la primăria din Bălți după ajutor, gest pe care-l regretă și astăzi.
„Acum cinci ani m-am adresat la primărie după ajutor. Suferisem o intervenție chirurgicală la buză.  Mi-au dat o mie de lei și mi-au zis «La revedere!». Pe urmă, acești bani mi i-au fost scoși din alte indemnizații pe care le primeam.  În ei nu poți să ai încredere, sunt niște hoți!”, a adăugat pensionarul.

 
De doi ani, nea Ion a renunțat la acordeonul său iubit, în favoarea unui difuzor, la care cuplează un USB stick, cu cele mai populare melodii: „Am renunțat la acordeon, pentru că nu-mi permite sănătatea. Acum îi dau bătaie cu difuzorul. Am un stick pe care sunt înregistrate 10 melodii populare, de la Trenule, Mașină mică, până la Viața asta-i scurtă tare, cântată pe timpuri de regretatul Mihai Volontir”.

Cântărețul orb suferă de  boala Vitiligo și cheltuie lunar echivalentul a aproape două pensii, numai pentru proceduri și medicamente:  „Doar pentru medicamente eu cheltui lunar 2-3 mii de lei, ca să-mi lecuiesc mâinile. Vitiligo e  o boală spurcată, trebuie trătată anul împrejur. Spuneți-mi, vă rog: de unde să iau eu tocmai 60 de mii de lei?…”

Persoană suferindă de vitiligo

 
Zice că acum îi este mai ușor să activeze, pentru că polițiști au devenit mai omenoși: „Pe vremea lui Vladimir Voronin, când primar de Bălți era Vasile Panciuc, nu aveam loc în centrul orașului. Cei de la primărie mi-au spus că fac Bălțiul de rușine. Polițiștii mă fugăreau. Odată, chiar  am mâncat  bataie de la ei.  După aceea, am scris și o plângere. Chiar nu știu, dacă au luat ceva măsuri sau nu…”, mărturisește cu lacrimi în ochi bătrânul.
 
Ion Jitaru visează ca pensia lui să fie de cel puțin cinci mii de lei pe lună, iar el să cânte pentru bălțeni și oaspeții orașului numai din plăcere.
Autoritățile locale și republicane însă nu văd și nu aud nimic. Nici problemele, nici durerile oamenilor, spuse pe șleau sau… cântate…
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata