NordNews
Avem ce spune

Peputații Platformei DA au elaborat un proiect de modificare a Constituției

Deputații Platformei Demnitate și Adevăr au elaborat un proiect de modificare a Constituției care ar urma să fie completată cu o prevedere expresă, potrivit căreia salariile și pensiile în Republica Moldova, cu excepția pensiilor sociale, să nu poată fi mai mici decât minimul de existență, transmite radiochișinău.md.

Președintele fracțiunii, Alexandru Slusari a precizat că este vorba de modificarea articolului 47 din Constituție care asigură dreptul la asistență și protecție socială. Amintim că modificarea respectivă a reprezentat și unul din angajamentele liderului Platformei DA, Andrei Năstase, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Deputații Platformei DA au amintit că pentru a putea fi înregistrat, proiectul de modificare a Constituției trebuie semnat de cel puțin 34 de deputați și a chemat alți legiuitori să-l susțină. În prezent, minimul de existență în Republica Moldova este de aproximativ 2100 de lei, iar pentru pensionari – 1765 de lei. Potrivit deputaților Platformei DA, aproximativ ⅔ dintre pensionari au pensie mai mică decât minimul de existență.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata