Percheziții în casa lui Ion Druță, președintele Curții Supreme de Justiție

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Oamenii legii au efectuat percheziții acasă la președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță. Acestea au avut loc în lipsa magistratului, iar membrilor familiei le-a fost înmânată o citație prin care se solicită ca Ion Druță să se prezinte la Procuratura Anticorupție.

„În țară s-au întors doar membrii familiei. Prin intermediul lor a fost înmânată o citație ca Ion Druță să se prezinte la audieri în calitate de bănuit pe 2 octombrie la Procuratura Anticorupție. În cazul în care nu se va prezenta, va fi dat în urmărire”, a declarat Cătălina Bogonos, purtătoarea de cuvânt a PA, scrie IPN.

Consiliul Suprem al Magistraturii a admis pe 24 septembrie ridicarea imunității de judecător președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, la solicitarea procurorului general interimar. Aceasta după ce, cu o zi înainte, Dumitru Robu a pornit urmărirea penală pe faptul îmbogățirii ilicite de către judecător.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție se menționează că temei pentru urmărirea penală a servit sesizarea Serviciului de Informații și Securitate, care a analizat proprietățile dobândite de membrii familiei Druță în perioada 2016-2019, dat fiind că a fost constatată o discrepanță esențială între acestea și veniturile declarate.

Potrivit legii, dacă instanța îl va găsi vinovat de fapta incriminată, judecătorul CSJ riscă o amendă în mărime de până la 500 de mii de lei sau închisoare până la 15 ani.

leave a reply