NordNews
Avem ce spune

Perioada de carantină redusă în Republica Moldova. Cât timp vor sta în izolare persoanele testate pozitiv

În Republica Moldova, perioadă de carantină a fost redusă de la zece până la cinci zile. Autorităţile au stabilit noi reguli de izolare pentru cei testaţi pozitiv la Covid, dar şi pentru cei care au intrat în contact cu aceştia, scrie TVR Moldova. 

Potrivit Protocolului Clinic Naţional, perioada de 10 zile de carantină pentru persoanele infectate cu Covid a fost redusă. Însă durata de autoizolare a bolnavilor vaccinaţi diferă de cea a bolnavilor care nu sunt imunizaţi anticovid. Astfel, perioada de carantină a fost redusă la 5 zile pentru cei vaccinaţi care au simptome uşoare ale bolii. 7 zile de carantină sunt prevăzute pentru cei cu forme uşoare ale bolii însă care nu sunt imunizaţi. În cazul unor forme moderate ale bolii, cei vaccinaţi vor sta în carantină 7 zile, iar cei nevaccinaţi – 10 zile. Toate aceste categorii de persoane pot ieşi din izolare cu acordul medicului fără a mai face testul anticovid. Singura condiţie e să treacă 24 de ore de la ultimele simptome. O altă regulă spune că cei care nu s-au vaccinat şi au avut contact direct cu o persoană testată pozitiv la COVID, vor fi plasaţi în carantină pentru zece zile. În această perioadă, medicul va monitoriza starea de sănătate a bolnavului, iar regimul de carantină va putea fi întrerupt după a 5-a zi dacă persoana nu prezintă simptome şi are test PCR-negativ. Excepţie de la această regulă sunt persoanele vaccinate. Acestea nu vor fi plasate în carantină, dar în a cincea zi vor fi obligate să facă un test la covid. Nu vor sta în carantină persoanele care au fost infectate cu Covid în ultimele 90 de zile şi nu au simptome. Ministerul Sănătăţii a revizuit şi tratamentul antiviral al pacienţilor cu COVID-19 şi a inclus noi medicamente antivirale, precum Paxlovid şi Molnupiravir. Noile reguli de carantină intră în vigoare de mâine, 25 ianuarie.

PERIOADA CARANTINEI DE LA APARIŢIA SIMPTOMELOR:
– Persoane vaccinate cu forme uşoare – 5 zile de carantină
– Persoane nevaccinate cu forme uşoare – 7 zile de carantină
– Persoane vaccinate cu forme moderate – 7 zile de carantină
– Persoane nevaccinate cu forme moderate – 10 zile de carantină

MĂSURI PENTRU CEI INTRAŢI ÎN CONTACT CU BOLNAVII:
– Persoane nevaccinate – 10 zile de carantină
– Persoane vaccinate – fără carantină şi test obligatoriu în a 5-a zi
– Persoane infectate în ultimele 90 de zile – fără carantină

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"