NordNews
Avem ce spune

Permis cumpărat cu 350 de euro, descoperit la vamă la un moldovean

Un bărbat de 33 de ani din Șoldănești este cercetat penal pentru că și-a perfectat ilegal permisul de conducere moldovenesc. Incidentul a avut loc ieri, 18 octombrie, în punctul de trecere Criva, pe sensul de intrare în R. Moldova, scrie safenews.md

Potrivit informației, bărbatul se afla în calitate de pasager într-un autocar de model Mercedes Tarvego, care efectua ruta Polonia – Republica Moldova. În timpul verificărilor, printre obiectele personale a fost depistat un permis de conducere cu semne vizibile de falsificare, care ar fi eliberat de către autoritatea națională.

Audiat, bărbatul a recunoscut că și-a perfectat actul acum 3 ani, prin intermediul unui necunoscut, contra sumei de 350 de euro.

Ca urmare, permisul de conducere a fost remis către laboratorul tehnico-juridic. Procesul verbal de audiere și constatare a fost întocmit conform art. 361, al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova. Polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord vor continua cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata