NordNews
Avem ce spune

Peste 12,5 mil. de lei pentru proiecte de îmbunătățire a nivelului de trai și de muncă în mediul rural. Unde au mers cei mai mulți bani

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a semnat contracte de finanțare în sumă de 12,5 mil. de lei pentru proiecte de îmbunătățire a nivelului de trai și de muncă în mediul rural. Documentele au fost semnate vineri 30 iulie, cu reprezentanții a 11 primării, care au aplicat pentru finanțare în cadrul celui de-al treilea apel, scrie tv8.md.

 

Proiectele pentru care au aplicat primarii vizează renovarea/reabilitarea clădirilor publice, achiziționarea de vehicule și echipament de deszăpezire și întreținere a spațiilor verzi, reabilitarea drumurile publice, precum și extinderea/reabilitarea sistemelor de canalizare.

Directorul AIPA, Vadim Curmei a salutat inițiativa primarilor de a aplica la finanțare, deoarece acest lucru contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai a populației. ”Încurajăm toți primarii localităților Republicii Moldova să inițieze proiecte pentru a contribui la un trai mai bun al populației”.

 

Printre localitățile care au primit cele mai mari subvenții de la AIPA au fost comuna Tohatin – 1,8 mil. de lei – construcția colectorului pentru funcționarea sistemului de canalizare și localitatea Gura Camencii – 1,7 mil. de lei – reabilitarea drumului din centrul localității cu o lungime de 0,5 km.

Cel mai mic contract care a fost semnat dă către AIPA este localitatea Rudi în sumă de 394 mii de lei, iar banii sunt destinați pentru achiziția echipamentelor și utilajelor de deszăpezire.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata