NordNews
Avem ce spune

Peste 13 mii de cutii cu bunuri pentru nou născuţi au fost distribuite în cadrul programului „O nouă viață”

Peste 13 mii de cutii cu bunuri pentru nou născuţi au fost distribuite în cadrul programului guvernamental „O nouă viață”, lansat la 1 decembrie 2018, scrie MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, cele mai multe cutii au fost distribuite în maternitățile din municipiile Chișinău și Bălți, urmate de raioanele Cahul, Ungheni, Ialoveni, Criuleni, Orhei, Florești şi Hâncești.
Fiecare cutie cu produse pentru nou născuţi conţine hăinuțe, o păturică, set de lenjerie de pat pentru copii, pernuță ortopedică, scutece, produse de igienă, șervețele umede de unică folosință, o jucărie de pluș, plic pentru externare, saltea și materiale informaționale pentru mămici. Toate articolele sunt de producție autohtonă, cu excepția pachetului de scutece.
Programul „O nouă viață” a fost lansat la 1 decembrie 2018 şi vine în susținerea familiilor tinere pentru acoperirea unor cheltuieli la nașterea copiilor. Pentru realizarea acestuia au fost alocate 68 milioane de lei.
În prezent, pachete de maternitate cu articole pentru nou născuți sunt oferite în Finlanda, SUA, Scoția, Argentina și Ucraina.

2 Comentarii
  1. Mister spune

    ma bucura mult ca ajung asa ajutoare in casele familiilor cu noi nascuti

  2. Vasile spune

    Ca tinere mămici cred că este un ajutor foarte important, rău că pe vremurile mele statul nu ajuta așa familiile!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata