În ultimele 24 de ore, 2307 persoane au chemat ambulanța. Conform Vioricăi Dumbrăveanu, dintre acestea, 71 au fost transportate la spital, fiind suspectați că ar avea coronavirus.
Ministra Sănătății a precizat că unii cetățeni, știind despre situația epidemiologică din țară, le spun operatorilor Serviciului 112 că ar fi izolați sau suspectați că ar avea coronavirus sau chiar că sunt infectați. Atunci când medicii ajung la fața locului, ei constată că bolnavii au alte probleme de sănătate, cum ar fi, de exemplu, tensiunea, scrie zugo.md.
„Oamenii sunt ingenioși și atunci când apelează 112, menționează că sunt printre suspecți sau chiar infectați cu COVID-19. Clar că ambulanța vine într-un regim prioritar. Se echipează, vin la domiciliul persoanei, ca ulterior să li se invoce că au tensiunea sau alte probleme”, a menționat ministra Sănătății.
În context, Dumbrăveanu a îndemnat oamenii să fie responsabili atunci când apelează Serviciul de urgență, deoarece fiecare medic este de valoare acum.