NordNews
Avem ce spune

Peste 30 de cazuri de gripă sezonieră, confirmate în Moldova, timp de o săptămână

Pe lângă cazurile de infectare cu COVID-19, au fost depistate și cazuri de gripă în Republica Moldova. Astfel, săptămâna trecută au fost înregistrate 37 de cazuri de gripă sezonieră, iar 21 dintre persoanele care s-au îmbolnăvit au fost internate în spital, scrie agora.md

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, cele mai multe cazuri au fost depistate în Chișinău, fiind în jur de 13 îmbolnăviri.

Din numărul total, 18 au fost confirmate prin metoda de laborator și 19 prin metoda clinico-epidemiologic. După vârstă, cele mai multe cazuri s-au depistat la copii de 5-14 ani, în jur de 14 cazuri și 9 cazuri la categoria de vârstă 30-64 de ani.

În același timp, infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare sunt în scădere.

Specialiștii recomandă cetățenilor să se adreseze la medic la apariția primelor simptome de boală compatibile cu gripa sau infecții respiratorii. De asemenea, persoanele bolnave trebuie să fie izolate și să evite contactul bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare.

Respectarea normelor de igienă, folosirea măștilor de protecție și distanța fizică rămân măsurile de bază pentru evitarea infectărilor cu gripă, infecții respiratorii sau COVID-19, mai atenționează specialiștii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata