Peste 34 de mii de moldoveni au revenit acasă în prag de sărbători

În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– cinci încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– trei tentative de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
– cinci cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– șapte conducători auto au ignorat regulile de folosire a vinietelor și de transportare;
– opt persoane aflate în conflict cu legea și două mijloace de transport puse la consemn au fost reținute ca urmare a schimbului de informații cu instituțiile de drept naționale.

În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 59 545 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 34 170 a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane 31 105 au fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 15 099 traversări, fiind consemnat un număr mai mare de traversări a mașinilor înmatriculate în străinătate – 8 330 treceri.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
PTF Leușeni – 10 826 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 8 291 traversări persoane,
PTF Sculeni – 6 998 traversări persoane,
PTF Otaci – 6 391 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 5 648 traversări persoane,
PTF Cahul – 3 399 traversări persoane,
PTF Costești – 2 365 traversări persoane,
PTF comun Criva – 2 045 traversări persoane,
PTF comun Palanca – 1 873 traversări persoane.

La ora actuală toate punctele de trecere activează în regim normal.

Măsurile suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul transfrontalier în perioada pascală:
 suplimentarea numărului de polițiști de frontieră;
 folosirea la maxim a tuturor punctelor de trecere, infrastructurii și capacității logistice ale acestora;
 redirecționarea traficului pe arterele libere, cât și deschiderea circulației pentru familiile cu copii pe pista Corpului Diplomatic;
 intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
– verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
– tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
– în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
– manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

leave a reply