VIDEO | Peste 87 la sută dintre liceenii din republică au susținut examenele de BAC

Miercuri, 26 iulie, au fost făcute publice rezultatele preliminare ale sesiunii de Bacalaureat 2019. Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, rata de promovare a absolvenților din licee este de 87,41%, cu circa 4 puncte procentuale mai mare decât anul trecut, la aceeași etapă. Iar reușita candidaților din colegii și centrele de excelență o constituie 47, 89 la sută. Media 10 la toate examenele de bacalaureat a fost obținută de 11 candidați.

 

Tinerii, dar și unii părinți din Bălți, au venit dis-de-dimineață la Centrele de BAC, unde au susținit examenele, pentru a afla notele la cele 4 discipline, (alolingvi – 5 discipline). Majoritatea absolvenților au obținut note bune, dar au fost și mulți care au sperat la note și mai mari. Majoritatea liceenilor  pe care i-am întrebat unde au de gând să-și continuie studiile, au răspuns fără echivoc –  în România. Elevii colegiilor afirmă că odată ce mai au încă un an de învâțat, nu s-au gândit ce vor face în viitor.

Eu sunt mulțumită de rezultate. Sunt curioasă ce note au obținut colegii mei, mă tem că nici pe departe nu sunt pozitive. Cred că voi depune actele în România, la medicină.” a spus o tânără.

Cât am muncit, așa rezultate am și avut. Doresc să-mi continui studiile în România, deoarece să lucrez e mai bine peste hotare.” a menționat o altă absolventă.

Sunt satisfăcută de rezultatele mele, mai am timp să mă gândesc ce voi face în continuare. Mă bucur și pentru rezultatele colegilor mei.” a zis o liceană.

Pentru elevii colegiilor sesiunea de Bacalaureat a fost mai dificilă, decât pentru liceeni, fiindcă ei au studiat concomitent și domeniul profesiei și disiciplinele generale.

„Rezultatele sunt bune, nu m-am așteptat să fie așa, sincer. Ale colegilor sunt și mai bune, și mai rele și rele de tot. Acum, trebuie să termin Colegiul de Muzică. Bacalaureatul va fi un plus pentru mine în viitor” a afirmat o elevă.

Au fost și părinți care-și făceau griji pentru notele obținute de copiii lor.

„Vreau să văd ce rezultate are băiatul meu. Sunt normale, se va gândi singur ce vrea să facă mai departe.” a adăugat un părinte.

La sesiunea de bacalaureat din acest an au participat 17164 de candidați, dintre care au fost admiși 10583 candidați din licee, 3692 candidați din colegii și centre de excelență, 193 de candidați din universități, 229 de candidați care s-au înscris în regim extern și 2467 de restanțieri din sesiunile anterioare.

 

 

 

leave a reply