Întrebarea din titlu, chiar dacă e o interogație retorică, pare neverosimilă, știu. Îmi dau seama că am lansat o ipoteză insuportabil de optimistă. Și totuși, ceva se întâmplă.
Îl votează pe Putin
Oricum ai întoarce-o, steaua votului etnic nu strălucește prin părțile noastre la fel de puternic ca altădată. Parcă-i mai palidă ca de obicei. Încă nu cade amurgul, dar pe firmament se văd niște pete.
Asta pare straniu, desigur. Ne-am obișnuit că în alegerile din Republica Moldova rusolingvii votau disciplinat fantoma Uniunii Sovietice, iar de la un timp încoace – obsesia numită Putin.
Este foarte greu de crezut că tentația minorităților de a face o alegere pe criterii etnice poate fi înfrântă. Indiferent de propaganda electorală, rusolingvii votează preponderent candidații filoruși. Și basta.
Încă acum câtva timp o schimbare de optică nici nu se întrezărea măcar. Mai cu seamă că acest tip de opțiune politică există nu doar la noi.
Votul etnic apare peste tot unde nu sunt depășite clivajele identitare: în Catalonia spaniolă, în Transilvania românească, în Scoția britanică, în Belgia etc. Alimentat de instinctul autoconservării, de nostalgii sau de influențe externe, acesta se manifestă mai pregnant în mijlocul minorităților decât în cel al majorității populației.
Un amestec necurat
În Republica Moldova, fenomenul cu pricina s-a încuibat odată cu prăbușirea URSS. Reprezentanții minorităților, deși se declarau în acte ucraineni, bulgari sau găgăuzi, erau văduviți de o identitate etnică distinctă. Ei aveau trăsăturile ”noului om sovietic” (”homo sovieticus”), vorba lui Alexandr Zinoviev. Se comportau de parcă erau ruși, creând falsa impresie că în Republica Moldova ar exista o mare minoritate rusă.
Așa s-a format între Prut și Nistru votul etnic prorus. Practic, majoritatea covârșitoare a celor trei minorități slave (ucrainenii, rușii, bulgarii), la care se adăugau găgăuzii, votau la unison – excepțiile fiind neglijabile – agrarienii, comuniștii sau alte partide nostalgice și rusofile.
Atâta doar că la noi s-a creat o situație mai proastă decât în oricare altă zonă a Europei. În Republica Moldova votul etnic s-a suprapus cu cel geopolitic, constituindu-se astfel într-un amestec necurat de iluzii, de așteptări utopice, de fobii față de orice schimbare, față de NATO, față de Occident și, nu în ultimul rând, față de România.
Alegătorii rusolingvi (circa 18-22 la sută din totalul populației), combinați cu aproximativ același procentaj de votanți nostalgici românolingvi, constituiau baza politică a agrarienilor, iar ulterior a comuniștilor. Circa 45 la sută din sufragii îi asigurau partidei filoruse o majoritate confortabilă în Parlament.
Când PCRM s-a dezumflat, votul etnic n-a rămas de izbeliște pe drumuri. S-a îndreptat in corpore spre PSRM.
Anume acest contingent a votat în alegerile locale din Chișinău pentru Igor Dodon în 2011 și pentru Zinaida Greceanîi în 2015, pierzând la limită. Filorușii și-au scos pârleala în 2016, când, profitând și de deruta electoratului pro-european, l-au făcut președinte pe liderul socialist.
Citește mai mult pe Deschide.md
