NordNews
Avem ce spune

Planeta 9, tot mai aproape de descoperire. Observaţiile şi modelele îi atestă existenţa

Cercetătorii Mike Brown şi Konstantin Batygin vin cu două noi lucrări care analizează dovezile existenţei Planetei 9. Noile studii oferă detalii suplimentare despre natura suspectată şi localizarea planetei, care a fost subiectul multor cercetări din 2016, de la anunţul iniţial al celor doi cercetători, scrie descopera.ro.
Prima lucrare a fost publicată în The Astronomical Journal. Ipoteza Planetei 9 este bazată pe dovezi care sugerează că roiul de obiecte în Centura Kuiper, un câmp cu corpuri îngheţate care se află dincolo de Neptun, este influenţat de gravitaţia unei planete nevăzute. A existat totuşi o întrebare cu privire la existenţa acestui grup de obiecte sau dacă este un artefact care rezultă din modul în care obiectele din Centura Kuiper sunt observate.
Pentru a şti cu certitudine dacă deficienţele de observaţie se află la baza roiului, Brown şi Batygin au dezvoltat o metodă de a cuantifica deficienţele la fiecare observaţie, apoi au calculat probabilitatea ca acest roi să nu existe, găsind că aceasta este doar 1 la 500.
„Deşi analiza nu spune în mod direct dacă Planeta 9 există sau nu, indică faptul că ipoteza este bazată pe o fundaţie solidă”, a precizat Brown.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"