NordNews
Avem ce spune

Platforma DA cere demisia conducerii Consiliului Concurenței după ce prețurile la carburanți au crescut brusc

Platforma DA dezaprobă categoric ultimele scumpiri ale combustibilului, remarcând repetat că prețurile la benzină și motorină au fost și de această dată majorate sincron, în urma unui acord de cartel. Într-o postare pe Facebook, vicepreședintele Parlamentului, Alexandr Slusari, susține că majorările recente ale prețurilor la benzinării reprezintă un fenomen extrem de nociv pentru economia R. Moldova, scrie zdg.md

„Atenționăm că nu au existat premise pentru creșterea bruscă a prețurilor la carburanți în condițiile în care pe parcursul lunii decembrie cotațiile țițeiului s-au ridicat doar cu 3 dolari per barill, respectiv, de la 52 la 55 dolari, iar în luna precedentă au avut loc deja două scumpiri ale benzinei și motorinei. Reamintim și opinia mai multor experți care au relatat nu odată că în perioada scăderii substanțiale a cotațiilor mondiale ale petrolului, operatorii din Moldova nu au ajustat în măsura cuvenită prețurile la carburanți și au obținut profituri enorme pe seama agenților economici și a populației în general“, susțin reprezentanții PPDA.

Slusari susține că majorările recente ale prețurilor la benzinării reprezintă un fenomen extrem de nociv pentru economia R. Moldova.

„Aceste acorduri toxice generează în cea mai săracă țară din Europa cele mai mari prețuri la alimente, medicamente, combustibil etc. De remarcat că se crează impresia că un factor suplimentar ce determină impertinența companiilor petroliere este criza politică și haosul de la guvernare provocat de Igor Dodon, haos care, din păcate, se aprofundează tot mai mult.

Platforma DA constată că acest control abuziv al mai multor domenii ale economiei Republicii Moldova de către un grup îngust de magnați se produce pe fundalul impotenței crase a Consiliului Concurenței și a lipsei unui mecanism de control real asupra prețurilor, necesar chiar și în condițiile economiei de piață. Atragem atenția că recent Consiliul Concurenței, în loc să prevină hotărât majorările nejustificate ale prețurilor la benzină și motorină, din contra, a avertizat societatea asupra eventualelor scumpiri, transformându-se astfel într-o filială a companiilor petroliere“, susțin reprezentanții PPDA.

PPDA susține că ultima explozie a prețurilor la carburanți lovește puternic în economia țării, în special în agricultura recent afectată grav de calamitățile naturale.

În acest context, PPDA cere:

  • demisia conducerii Consiliului Concurenței și desemnarea urgentă a unei echipe profesioniste capabile să gestioneze situația creată;
  • audierea pe platforma parlamentară a tuturor factorilor de decizie responsabili pentru situația creată pe piața produselor petroliere;
  • elaborarea mecanismului de compensare a majorăriii prețurilor la carburanți prin restituirea plenară sau parțială a accizelor pentru motorina procurată de către fermieri;
  • modificarea urgentă a metodologiei de stabilire a prețurilor la produsele petroliere prin plafonarea prețului comercializării combustibilului, raportată la cotațiile Platts;
  • delegarea către ANRE a atribuțiilor stabilirii prețurilor minime la carburanți cu participarea în acest proces a experților și reprezentanților societății civile.

Benzina, motorina și gazul petrolier lichefiat s-au scumpit considerabil, în noaptea de 16 ianuarie, la benzinăriile companiei Petrom Moldova, iar în câteva zile și celelalte rețele de benzinării vor opera majorări, notează  Mold-street.

În cazul benzinei majorarea este cu un leu și 60 de bani, adică cu circa 10%. Acum un litru de A 95 costă 17 lei și 75 de bani, față de 16 lei și 15 bani, cât costa ieri.

Motorina s-a scumpit cu un leu și 10 bani (8,1%), de la 13.55 la 14,45 lei/litrul. Și prețul gazului lichefiat a crescut cu 60 de bani (6,3%), până la 10 lei și 12 bani.

Tendința de majorare prețurilor la carburanți a început acum o lună. La mijlocul lunii decembrie atât benzina, cât și motorina s-au scumpit cu aproximativ 50 de bani, iar anul s-a încheiat cu încă o scumpire neesențială – de 1-2%.

Se întâmplă după o perioadă în care barilul de petrol marca Brend a crescut în preț, din toamnă și până acum, cu mai bine de 25 la sută. Scumpirile curente sunt cauzate și de majorarea accizelor la importul carburanților cu 9%, începând cu 1 ianuarie 2021.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata